Proiect TACYT


Proiectul TACYT are în vedere sprijinirea conceperii, cercetării și dezvoltării unui documentar despre riscurile traficului de persoane, în special despre metoda loverboy, despre violența suferită de victime în perioada de exploatare și lipsa măsurilor eficiente la nivel național, precum și suspiciunea de corupție și impunitate asociată acestui fenomen. Întrucât ancheta și cercetarea jurnalistică se referă la victimele române exploatate în străinătate, proiectul de față este susținut în mare măsură de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni al Guvernului României.

Centrul European pentru Educație și Cercetare Legală (ECLER) este partener al Ambasadei Regatului Țărilor de Jos încă din 2014, când a fost lansat programul „Împreună împotriva traficului de ființe umane”.

 

Proiectul colaborează  pentru realizarea documentarului cu jurnalistul Sorin Manu, cu care ECLER a cooperat în ultimii ani la diferite investigații în străinătate. Sorin a studiat la Universitatea de Film din București și a lucrat pe poziția de cameraman pentru televiziunile românești și străine. În ultimii 10 ani locuiește în Germania și de atunci lucrează în principal ca regizor, producător și cameraman de documentare pentru radiodifuzori și producții independente. Sorin are o vastă experiență profesională: din 1996 până în 2010 a lucrat pentru ProTv și TVR iar din 2010 s-a mutat în străinătate lucrând la nivel european. Printre mostrele sale de lucru se numără următoarele:

https://evolutionartandfilm.de/reportages/arte-re/
https://evolutionartandfilm.de/reportages/arte-re/eine-niere-für-darius
https://evolutionartandfilm.de/reportages/mdr/heute-im-osten
https://evolutionartandfilm.de/film%20projects/finished-films/aordinarylife
https://evolutionartandfilm.de/film%20projects/finished-films/ciceroo
https://evolutionartandfilm.de/film%20projects/projects%20in%20development/aven-khere
https://evolutionartandfilm.de/film%20projects/projects%20in%20development/boundless%20love
https://evolutionartandfilm.de/film%20projects/projects%20in%20development/the-wedding-operation
https://evolutionartandfilm.de/film%20projects/projects%20in%20development/moscow-night

 

 
Repere temporale:
 
  1. 15 august 2022 – script definitiv al documentarului despre traficul de persoane, însoțit de un trailer de producție
  2. 31 martie 2023 – film documentar de aproximativ 40 minute, varianta finală

DOCUMENTAR: Traficul de persoane – ascuns, dar în văzul tuturor

 

Filmările au fost realizate în 2022-2023 și montajul în 2024 de Sorin Manu, Evolution art and film, cu sprijinul financiar al Ambasadei Țărilor de Jos și al ECLER.

Acest documentar dezvăluie poveștile cutremurătoare ale traficului de persoane din România, scoțând la lumină suferința celor vulnerabili și lipsa de protecție care le afectează viețile. În spatele cifrelor se ascund destinele unor oameni a căror viață este furată în fiecare zi. Acest material evidențiază atât situația grupurilor infracționale care prosperă în umbră, cât și tăcerea complice care permite acest lucru. Deși există eforturi de a preveni și combate fenomenul, realitatea dureroasă este că, de multe ori, resursele alocate nu sunt suficiente pentru rezultate durabile.
Un material informativ și de impact, menit să sensibilizeze publicul și să încurajeze acțiuni concrete pentru prevenire a traficului de persoane.
Proiectul de realizare a acestui documentar a fost susținut de un grant al Fondului pentru Drepturile Omului 2021 al Ambasadei Țărilor de Jos la București. Face parte din eforturile mai ample de cooperare dintre Țările de Jos și România pentru a crește gradul de conștientizare și combatere a traficului de persoane, implicând instituții guvernamentale, precum și ONG-uri.


Conținutul acestui documentar nu reflectă neapărat poziția Guvernului sau a Ambasadei Țărilor de Jos la București, fiind doar autoritatea finanțatoare. Aceștia nu pot fi responsabili pentru viziunile și opiniile exprimate în documentar.