OBIECTIVE
Grupul Independent de Lucru Împotriva Traficului de Persoane și Migranti (THB-WG) este un forum independent de discuții, cercetare și advocacy care are ca scop principal contribuirea la prevenirea traficului de ființe umane și migranti în România, precum și monitorizarea implementarii politicilor naționale în vederea combaterii mai eficiente a acestui fenomen.
THB-WG din România a fost înființat în 2015, la inițiativa ECLER care asigură secretariatul, și se întâlnește de patru ori pe an. Membrii grupului s-au intalnit informal înca din 2013 și au fost invitați să se implice în calitatea lor individuală de experți pentru a se crea un grup interdisciplinar. Reuniunile grupului au loc în prima sau ultima zi de joi din lunile martie, iunie, septembrie și decembrie, pe baza agendei stabilite de membrii săi.
MEMBRI PERMANENȚI:
1. Silvia TĂBUȘCĂ – Coordonator al THB-WG
Președinte al Centrului European pentru Educație și Cercetare Juridică
Silvia Tăbușcă este lector universitar doctor la Facultatea de Drept a Universității Româno-Americane (director al Centrului de Drepturile Omului și Migrație) și coordonator al Programului de Securitate Umană din cadrul Centrului European pentru Educație și Cercetare Juridică. Silvia lucrează în domeniul protecției internaționale a drepturilor omului de peste zece ani, cu expertiză în materia nediscriminării (Roma, dizabilități, femei) și, recent, în domeniul securității umane (trafic de persoane, migranți, refugiați) și, recent, dezvoltării durabile (eradicarea sărăciei, responsabilitatea socială a corporațiilor). Silvia este recunoscută ca un bun consultant și trainer, lucrând cu Organizația Națiunilor Unite (UNHCHR, UNHCR, UNDP, UNODC, ILO, IOM), Consiliul Europei, instituțiile UE și ambasadele statelor membre din România, cu firme internaționale de avocatură (Latta & Co) și companii internaționale de consultanță care furnizează servicii juridice de înaltă calitate UE și altor actori internaționali (Milieu Ltd., Ramboll Management Consulting). Silvia este cunoscută ca un expert independent, fiind implicată în numeroase proiecte naționale și internaționale. Ea este, de asemenea, expert extern al Comisiei Europene pentru evaluarea propunerilor de prpoicte de cercetare științifică pentru acțiunile COST Actions, Horizon 2020, AMIF-Integration, EACEA și Consultant național pentru evaluarea proiectelor de securitate (Swiss Thematic Fund – Security) finanțate din fonduri elvețiene.
Silvia are studii post-doctorale pe securitate umană la Academia Română, este doctor în drept al Universității din București, cu 2 diplome LL.M – una în Drept internațional public de la Universitatea din București și una în Dreptul Internațional al Drepturilor Omului de la Universitatea Thomas St., Miami, Florida. Autor a numeroase lucrări academice, ea este, de asemenea, membru al celor mai prestigioase organizații internaționale din domeniul său de activitate în cadrul cărora participă la discuții științifice și prezintă lucrări de cercetare: Global Initiative against Transnational Organized Crime, International Refugee Rights Initiative’s Rights in Exile Programme, Council for European Studies – Immigration Research Network, Global Alliance for Justice Education, Professionals in Humanitarian Assistance and Protection, Academic Council of the Unite Nations System, International Justice Mission.
Silvia a primit Bursa Profesionala pe Democrație și Drepturile Omului oferita de Departamentul de Stat al SUA în 2017 și a fost nominalizată de pentru premiul internațional –“Erou al eradicării traficului de persoane” în 2015.
2. Iana MATEI
Președinte al Reaching Out
Organizația non-guvernamentală “Reaching Out” condusa de Ianei Matei funcționează din 1998 și ofera asistență directă victimelor traficului de persoane. Reaching Out oferă un program de recuperare și asistență pentru o perioada de un an, care oferă victimelor adăpost, îngrijiri medicale, asistență juridică și posibilitatea de a-și perfecționa educația și de a deprinde noi abilități care să le permită integrarea în campul muncii. Reaching Out realizează, de asemenea, campanii de informare care vizează potențiale victime in mai multe orașe din țară. Iana a reușit să mențină un dialog activ cu oficialii locali, câștigând respectul și cooperarea acestora. Astăzi, poliția trimite în mod regulat victime la adăpostul ei. Ea a făcut o treabă extraordinară în a ajuta victimele traficului de persoane și în a educa oficialii cu privire la importanța sprijinirii acestor persoane vulnerabile. Reaching Out continuă să ofere sprijin atât timp cât este posibil și să țină legătura cu supraviețuitorii în timp ce aceștia încearcă să se reintegreze în societate. Multe dintre fetele cu care Iana lucrează sunt fete cu cetățenie română care au fost traficate în străinătate, adesea în locuri precum Italia sau Spania.
În 2006, Iana a fost numită Hero Acting to End Modern Slavery pentru munca pe care a realizat-o.
3. Monica BOSSEF
Președinte al Fundației Ușa Deschisă
Monica Boseff a lucrat în sectorul non-profit, atât pentru spitale, cât și pentru Biserica Nazarineană din România. A început să lucreze pentru Fundația Ușa Deschisă care inițial a fost denumită Fundația Medicală Ușa Deschisă, în 2003, la un an de la înființarea sa de către doi medici. Monica are pregătire medicală, ca asistent medical, și a lucrat pentru alte organizații medicale non-profit înainte de a se alătura Fundației Ușa Deschisă. În 2011, Fundația a început să se implice în activitatea de preverire a traficului de persoane, angajându-se într-o campanie de conștientizare în parteneriat cu o organizație numită “Bărbații Împotriva Traficului de Persoane” (MATTO). După ce a studiat o varietate de oameni cheie din comunitate, Monica și-a dat seama că există o nevoie care era mai presantă decât oricare alta: nevoia unui adăpost de urgență pentru victimele traficului de persoane.
Ca răspuns la această nevoie, Fundația Ușa Deschisă a decis să achiziționeze o casă. Acest lucru s-a realizat în decembrie 2012. Au un program de 18 luni, partial rezidențial, pentru femeile care au supraviețuit sclaviei moderne. Se axsează în special pe traficul de persoane în scopul exploatării sexuale și oferă servicii de consiliere, asistență medicală și consultații, asistență juridică comprehensivă, formare profesională și alte servicii diverse. Au format un parteneriat cu Starbucks pentru a oferi locuri de muncă pentru unii dintre supraviețuitorii care se află în programul lor. Cea mai mare parte a personalului adăpostului vine în prezent de la biserica soțului său și aceștia își dedică timpul pentru a oferi ajutor femeilor care se află în programul Fundatiei. Casa lor oferă șaisprezece paturi, iar Monica lucrează neîncetat pentru a se asigura că fiecare dintre aceste paturi este ocupat de un supraviețuitor căruia ii este acordată putere și îngrijire. Monicai i-a fost acordat Premiul Trafficking in Persons Report Hero in 2014, recunoscând munca ei incredibilă cu supraviețuitorii.
4. Radu NICOLAE
Președinte al Syene Centru pentru Educație
Radu Nicolae este președinte al Syene și fost director de program la Centrul de Resurse Juridice, precum ți cadru didactic asociat la Facultatea de Stiinte Politice din cadrul SNSPA (Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative), unde predă cursul de „Corupţie şi politici publice anticorupţie”. Licenţiat în Stiinţe Politice (2003), Radu a finalizat un program de master în Politici Publice (2005) şi un program doctoral în Ştiinţe Politice (2010). Radu a publicat mai multe articole în volume ştiinţifice din ţară şi străinătate, iar editura Polirom i-a publicat, în anul 2010, volumul “Coruptia si politicile anticoruptie”. Radu lucrează de aproape 10 ani în proiecte de implicare democratică şi este consultant şi expert în diverse proiecte derulate în România şi străinătate.
5. Cristina GUSETH
Director al Fundației Freedom House România
Cristina a inițiat și coordonat programe de pregătire pentru jurnaliști și pentru manageri de presă, inclusive in domeniul traficului de personae, a inițiat și coordonat programul Școlii BBC în România. A organizat primele dezbateri referitoare la integrarea în Uniunea Europeană, în parteneriat cu Centrul pentru Studii Politice Europene, Ministerul Afacerilor Publice și delegația Comisiei Europene la București. Din anul 1998, ocupă poziția de director la Freedom House România. Organizația este cunoscută la nivel mondial pentru rapoartele asupra statutului democrației în țări din întreaga lume. În România, fundația și-a câștigat renumele mai ales prin proiectele din domeniul mass-media.
Cristina este specializată în relații media, management de criză și PR marketing. Între 2005 și 2007 a fost managerul de proiect pe relații media pentru delegația Comisiei Europene la București.
6. Mihai CAZACU
Cercetător, Centrul European pentru Educație și Cercetare Juridică
Mihai Cazacu, fost ofiter de poliție, deține o diplomă în drept. Cariera sa a început în cadrul Ministerului de Interne unde a lucrat în principal pe teme legate de migrația ilegală. Din 2003, a lucrat pentru Direcția Generală de Combatere a Criminalității Organizate și în această perioadă a investigat un număr mare de cazuri de trafic de ființe umane și de rețele de migrație ilegală care vizează țările vest-europene. Timp de doi ani (2007-2009), Mihai a fost detașat de New Scotland Yard, lucrand la Londra în cadrul primei echipe europene de investigații comune, alături de specialiștii Serviciului de poliție metropolitană, Serviciului de informații al Europol și procurorii din CPS și Eurojust.
Din 2012, s-a alăturat sectorului privat, ocupând funcția de expert în domeniul securității corporative pentru OMV Petrom SA. Mihai este, de asemenea, implicat în activități civice unde participă la diverse evenimente și proiecte care vizează prevenirea traficului de ființe umane. Este membru al mai multor think-tank-uri globale precum Institutul Aspen & Fondul German Marshall din Statele Unite.
În prezent urmează studii de doctorat la Universitatea de Studii Economice din București cu teza “Crima organizată și corupția în economie: impactul investițiilor străine directe”.
7. Katalin KIBEDI
Expert, Centrul European pentru Educație și Cercetare Juridică
Pentru activitatea sa de procuror, Președintele României i-a conferit în 2002 Diploma Meritul Judiciar, clasa a 2-a. În 2006, ca Secretar de Stat, a reușit să convingă Parlamentul României să adopte legislația în domeniul medierii și organizării profesiei de mediator. După acest moment a lucrat pentru promovarea medierii în România, participând in mai multe proiecte, precum „Enhancing the judicial cooperation in the field of parental responsibility”, proiect finanțat de Uniunea Europeană, Ministerul Justiției din România și cel din Ungaria, în noiembrie 2010, „Modern trends in juvenile delinquency – Resilience of the delinquent child”, proiect coordonat de către Departamentul de Asistență Socială și Centrul de Cercetări al Interacțiunii Părinte-Copil, Facultatea de Sociologie și Psihologie, Universitatea de Vest din Timișoara, în mai 2011, sau proiectul ”ȘCOALA PRACTICĂ: Inovare în învățământul superior și succes pe piața muncii”, coordonat de către Universitatea Româno-Americană din București, în perioada 2014-2015.
8. Gina STURDZA
Gina Sturdza, reprezentantul organizației “Doctori Împotriva Recoltării Forțate de Organe”.
Gina Sturdza, este reprezentantul organizației internaționale “Doctori Împotriva Recoltării Forțate de Organe” (DAFOH), o organizație care pledează pentru respectarea standardelor etice pentru transplant și care a fost recunoscută pentru contribuția adusă umanității pentru protejarea practicilor medicale etice care să asigure o mai mare demnitate umană. DAFOH furnizează comunității medicale și societății constatări obiective privind recoltarea neetică și ilegală de organe. Recoltarea forțată a organelor, prelevarea organelor de la un donator fără consimțământul prealabil liber și voluntar, este considerată o crimă împotriva umanității, precum și o amenințare la adresa științei medicale în general.
De asemenea, Gina este Director al organizației “Societatea Independentă Română a Drepturilor Omului” (SIRDO) în domeniul traficului de ființe umane, precum și a traficului de organe umane, ca parte a fenomenului de corupție și crimă organizată la nivel mondial. SIRDO are Statut Special Consultativ ECOSOC (Consiliul Economic si Social al Natiunilor Unite) si Statut de Asociat Gradul 1 DPI (Departamentul pentru Informatii Publice al Natiunilor Unite).
Gina are peste 20 de ani de experiență în diferite funcții de conducere în industria financiară canadiană și este traducătorul în limba română a carților “Recoltarea sângeroasă – Uciderea membrilor Falun Gong pentru organele lor” și “Organele statului – Abuzul transplanturilor în China”.
9. Silvia DUMITRACHE
Silvia lucrează în domeniile social, intercultural și al comunicarii.
Româncă de origine, în Italia din 2003, dna. Dumitrache este fondatoarea și președinta Asociației Femeilor Romance din Italia – ADRI, coordonează voluntar un proiect transnațional în sprijinul familiilor migranților, este implicata constant în proiecte si activitati de solidaritate socială, activități de advocacy pentru asumarea raspunderii privind deciziile de interes public si pentru protejarea drepturile copiilor, femeilor și ale familiei transnationale. Dna Dumitrache este membra a Romanian Women’s Lobby și membra fondatoare a Asociației Città Mondo din Milano. Silvia Dumitrache a colaborat cu Administrația Prezidențială și cu Ministerul Românilor de Pretutindeni, contribuind la formarea primului grup de lucru interinstitutional in privinta situatiei copiilor cu parinti plecati la munca in strainatate, in vederea armonizarii statisticilor pe această temă, pentru elaborarea politicilor publice și a amendamentelor legislative care sa vina in sprijinul acestor copii și al familiilor lor. Dna Dumitrache este blogger la IMmezcla, a colaborat cu Televiziunea Națională Română si cu Radioteleviziunea Italiana.
Ca o recunoastere a activitatii in sprijinul copiilor ramasi in urma si a familiei transnationale, Silvia a fost nominalizata si premiata, in 2012, ca fiind una dintre cele 10 Femei exceptionale ale Romaniei.
10. Daniela DRĂGHICI
Daniela Draghici, licențiată în traducere simultană/consecutivă, Facultatea de Limbi Germanice, Universitatea București, este specialistă și formator în advocacy pentru politici publice, certificată de Fundația Bill & Melinda Gates în cadrul inițiativei Global Libraries.
Daniela are o experiență de peste 20 de ani în România, Europa Centrală și Răsăriteană, Asia Centrală, Caucaz și Africa. Este expertă în formarea leaderilor societății civile ca militanți pentru dreptul la sănătatea femeilor, egalitate de gen și împotriva violenței domestice și sexuale. De asemenea, este lector în advocacy și abordarea mass-media pentru tineri avocați din Europa Centrală și Răsăriteană în cadrul Institutului de instruire pentru drepturile femeilor ca drepturi ale omului, pentru apărarea cazurilor de încalcare ale drepturilor femeilor.
În calitate de ofițer pentru advocacy în cadrul Programului Național Biblionet, Daniela a instruit numeroși bibliotecari în advocacy și a militat cu success pentru includerea bibliotecilor publice în strategia națională privind sănătatea reproducerii ca instituții alternative pentru diseminarea și dezbaterea chestiunilor legate de sănătatea reproducerii, inclusiv a educației despre sexualitate, prevenția cancerului la sân, violența împotriva femeilor și traficului de persoane.
Daniela face voluntariat la nivel național și European. Astfel, este membră a organizațiilor neguvernamentale Societatea de Educație Contraceptivă și Sexuală (SECS), Societatea de Analize Feministe AnA și Romanian Women’s Lobby, organizație membră a rețelei European Women’s Lobby. În această calitate, face parte din Rețeaua Rupem tăcerea împotriva violenței sexuale, Rețeaua pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și Coaliția pentru Egalitate de Gen. La nivel European, Daniela este membră în comitetul coordonator al rețelelor de ONG-uri ASTRA, EuroNGOs și International Planned Parenthood Federation, care militează pentru respectarea drepturilor femeilor la sănătatea reproducerii și a tinerilor la educație privind sexualitatea.
Daniela s-a implicat în întâlnirile de lucru ale Centrului European pentru Educație și Cercetare Juridică începând din 2015.
11. Cristina Elena DEMETERCĂ
Vicepreședinte, Asociația Christiana
In 2013, am pus bazele înființării Asociației Cultural Socială Economică Christiana în cadrul căreia am dezvoltat proiecte dedicate tuturor categoriilor de beneficiari, implicându-ne în proiecte educaționale pentru copiii, proiecte culturale, iar începand cu anul 2016, am început activitatea în domeniul social, după ce am obținut acreditarea ca furnizor de servcii sociale.
Începand din 2015 am inițiat campania SAFE al cărui scop este înfiintarea unui centru de prevenire si instruire in activitatea antitrafic de persoane, cu rol de a organiza campanii de informare privind apararea drepturilor omului in raport cu prevederile legii 678/2001 cu modificarile si completarile ulterioare, privind prevenirea si combaterea traficului de persoane si de facilitare a accesului la servicii sociale pentru victimele traficului de persoane. Obiectivele proiectului: Cresterea gradului de constientizare in randul comunitatii (copii, tineri, familii, varstnici), asupra riscurilor asociate traficului de persoane. Formarea si instruirea categoriilor de personal din sistemul educativ, medical, juridic care ar putea intra in contact cu victime ale traficului de persoane. În timpul acestei campanii am urmat cursurile postuniversitare ale Universității de Vest din Timișoara și am obținut diploma de expert facilitare acces la servcii sociale pentru victimele traficului de persoane (2016) și cursul de ”tehnician egalitate de șanse” organizat de ANES (2015), pentru a asigura partea de formare a echipei asociației și pentru elaborarea materialelor utilizate în cadrul campaniei.
12. Ștefan LEONESCU
Consilier juridic senior și Expert Advocacy, Jesuit Refugee Service (JRS) România
Activează în domeniul migraţiei şi azilului de peste 20 de ani, fiind implicat în activităţi de advocacy şi coordonare de proiecte. În prezent este expert contributor pe partea de frontiere, azil şi migraţie la Agenţia Europeană pentru Drepturile Fundamentale. Organizatia JRS România oferă asistenţă directă migranţilor, inclusiv victime ale traficului de persoane sau de migranţi și deţine un adapost de noapte în care pot fi cazate până la 50 de persoane. Pe baza documentării cazurilor asistate, sunt realizate activitaţi de advocacy, campanii de informare, pregătire şi instruire pentru actorii implicaţi, cercetări şi publicaţii. A contribuit la realizarea mai multor publicaţii alături de practicieni în domeniul migraţiei pe problematica azilului şi a returnării. A fost implicat în analiza traficului de migranti și traficulului de persoane din perspectiva reglementarilor naționale și a practicilor judiciare în materie.
13. Marian PĂDUREȚ
Fondator și Președinte al ONG-ului ValoarePlus
Marian Pădureț este de asemenea pastor senior al Bisericii Trinității din Bacău. Este licențiat în teologie și are un masterat în teologie ecomenică, ambele din partea Universității București. Este pasionat de lucrul direct cu oamenii, sprijinitor permanent al grupurilor vulnerabile și al celor în nevoie. Marian este căsătorit și are patru copi, locuind în acest moment în Bacău. În timpul liber îi place să pescuiască și să petreacă timp în natură.
THB-WG ADVISORS:
1. Gulnara SHAHINIAN
Fostul Raportor Special al Organizației Națiunilor Unite privind formele contemporane de sclavie și membru al Grupului de experți privind acțiunea împotriva traficului de ființe umane (GRETA).
Mai multe informații: http://globalinitiative.net/experts/gulnara-shahinian/
2. Msgr. Marcelo Sánchez SORONDO
Cancelar la Academia Pontificală de Științe și la Academia Pontificală De Științe Sociale din Vatican. Membru al Comisiei Pontificale pentru America Latina. Deținător a mai multe distincții, incluzând: Knight of the Grand Cross, President of the Italian Republic; Ordre National de la Légion d’Honneur, French Republic (2002); Grão Mestre da Ordem de Rio Branco, Brazil (2004); Official of the Republic of Austria (2004); Bernardo O’Higgins Grand Officer, Chile (2005).
Mai multe informații: http://www.pas.va/content/accademia/en/academicians/perdurante/sanchez.html
3. Carrie PEMBERTON FORD
Director al Cambridge Centre for Applied Research in Human Trafficking,UNITAR Fellow, UK
Mai multe informații: http://www.ccarht.org/site/about/faculty/
4. Silke ALBERT
Serviciul de prevenire a criminalității, traficului de persoane și contrabanda cu migranți, Biroul Națiunilor Unite pentru Droguri și Criminalitate
Mai multe informații: https://www.linkedin.com/in/silke-albert-38b40b18/
5. Jan VAN DIJK
Prim Vicepreședinte al Grupului de experți privind acțiunea împotriva traficului de ființe umane (GRETA), Consiliul Europei, Strasbourg
Mai multe informații: https://www.coe.int/en/web/anti-human-trafficking/composition
6. Anthony STEEN
Președinte al Fundației Britanice impotriva Traficului de persoabe, fost membru al Parlamentului Britanic, Marea Britanie
Mai multe informații: https://en.wikipedia.org/wiki/Anthony_Steen
7. Frederike AMBAGTSHEER
Cercetător științific la unitatea de transplant renal din Erasmus MC, Rotterdam și Co-președinte al Grupului de lucru ELPAT privind turismul de organe și donarea plătită, Olanda
Mai multe informații: https://cssh.northeastern.edu/sccj/2017/09/welcoming-frederike-ambagtsheer/
8. Per-Anders SUNESSON
Ambasador la nivel înalt pentru combaterea traficului de persoane, Suedia
Mai multe informații: https://exitprostitution.org/en/conference/speakers/per-anders-sunesson-en/
9. Dalia AVRAMOFF
Fost procuror, Coordonator al Directiei privind Traficul de Persoane și Drepturile Victimelor, fostă adjunctă a Procurorul Districtual de la Tel Aviv, Israel
10. Bernie GRAVETT
Director, Expert al Policing Consultancy Ltd, UK
Mai multe informații: https://www.crisis-response.com/about/author.php?num=120
GALERIE FOTO
- 31.03.2016 – întâlnire de lucru
- 9.12.2015 – întâlnire de lucru