Advocacy – Cazul Țăndărei, România (solicitare demisie procuror)


 

PETIȚIE NAȚIONALĂ

 

O RAZĂ DE LUMINĂ ȘI SPERANȚĂ PENTRU COPIII ROMÂNI, VICTIME ALE TRAFICULUI DE PERSOANE

Împreună, noi – cetățenii României, solicităm DEMISIA DE ONOARE SAU EXCLUDEREA DIN MAGISTRATURĂ a procurorului care nu a utilizat corespunzător probele și informațiile pe care le avea la dispoziție în cel puțin 2 cauze foarte mari de trafic de minori: Țăndărei și Shanghai.

 

Raportul UE din decembrie 2018 (pg.75) arată că românii reprezintă 74% dintre victimele traficului de persoane, cetățeni europeni, identificate în cele 28 de State Membre. În acest context de vulnerabilitate există unii procurori în România care, deși au probe clare împotriva rețelelor de crimă organizată, nu le utilizează în mod corespunzător. Aceste situații trebuie să înceteze acum!

 

  1. În cazul Țăndărei, polițistul care a coordonat investigația internațională a afirmat pentru G4Media.ro:

Le-am furnizat procurorilor români dovezi privind exploatarea și munca forțată la care au fost supuși 181 de copii din Țăndărei, aici în Marea Britanie.

În plus, le-am dat dovezi privind spălarea de bani întrucât încasările obținute în Marea Britanie erau trimise în România. În urma perchezițiilor din Țăndărei, în aprilie 2010, au fost găsiți bani, aur, bunuri furate, mașini scumpe, o bogăție inexplicabilă și mai multe arme de foc… Mă întreb cum se face că britanicii au anchetat și condamnat 120 de membri ai acestei bande în timp ce românii nu au condamnat pe nimeni. Europol a calificat gruparea Țăndărei drept cel mai mare grup de trafic de persoane din Europa. Copiii au fost duși în fiecare țară din UE și exploatați pe străzile din nordul Norvegiei și până la coasta Mediteranei.

Procurorul român nu a folosit corespunzător probele primite de la partenerii internaționali și Europol pentru susținerea faptelor reținute în sarcina inculpaților, iar presupușii traficanți au fost achitați de instanța de apel în data de 23 decembrie 2019.

 

  1. Cazul Shanghai, prezentat pe tolo.ro, preia urmatoarele aspecte din rechizitoriul redactat și ulterior clasat în mod nejustificat de același procuror care a instrumentat dosarul Țăndărei, fără a face cercetarea penală necesară aflării adevărului:

Mamă, sunt sechestrată în strada Brândușelor, apartamentul …”! Mama fetei de 15 ani a sunat la poliție, iar ofițerii nici măcar n-au intrat în apartamentul unde mafioții țineau minorele!

Comisar: ”Hai, mă, ce face fata aia, mă, că o aștept aici!”. Traficant: ”Ea, săraca, e speriată și plânge. Dar o trimit, vine!”

Procurorul General recunoaște că dosarul polițiștilor și procurorilor care i-au protejat pe pedofili a fost clasat fără să se facă cercetări! El mai anunță: ”Faptele s-au prescris!”…

 

Având în vedere cele menționate mai sus și lipsa de profesionalism a procurorului DIICOT care era obligat să apere drepturile și interesele miilor de minori traficați (15 000 estimați numai în cazul Țăndărei),

Centrul European pentru Educație și Cercetare Juridică,

Freedom House România,

Cambridge Center for Applied Research in Human Trafficking (UK),

Human Trafficking Foundation (UK),

Asociația WorldTeach România,

Valoare Plus,

Asociația Femeilor Românce din Italia,

Centrul Syene pentru Educație,

Ușa Deschisă,

Asociația Cultural Socială Economică Christiana,

 

Solicită demisia de onoare a procurorului sau, în caz contrar, începerea procedurilor necesare excluderii din magistratură!

Vă rugăm semnați! (link PetitieOnline.com).

Avem nevoie de implicarea și sprijinul Dumneavoastră pentru a atrage atenția asupra faptului că reforma în materie de combatere a criminalității organizate este absolut necesară în România și trebuie făcută ACUM!

 


 

Contact:

Silvia Tabusca, [email protected]

www.ecler.org